Mărul cu autism

Uniforme roșii…
ca sângele ce iese
din inima străpunsă de durere.
Pereții de sticlă…
clădiți din lacrimi de cristal
ale celor drepți
ce-au vrut să spele nedreptatea
celor ce joacă murdar.

Toate merele au uniforme roșii…
sânge roșu…
Dar un măr cu sânge albastru,
ce varsă râuri și oceane amare
din cauza lor…
“Miroase a creier spălat.”
se gândește.
“De ce-ar trebui eu să mă-mbrac în violet?”
(era clar că nu putea să se facă roșu).

Într-o clipă, o pală de înțelepciune
trecu ușor pe lângă el
și-i șopti rar :
“Nu poți fi decât ceea ce ești.”
Atunci, mărul și-a dat seama
că o adiere de adevăr
e mai puternică
decât curenții de minciună și răutate,
care oricum nu băteau dincolo
de pereții de sticlă.

Advertisements

Ce poate să-nsemne o foaie goală

Stau. Pur și simplu stau…
Nu am inspirație…
Inspir. Expir. Inspir… și tot așa,
până-mi vine ceva în cap
prin sângele din vine,
care în tot timpul acesta,
parcă a încetat să mai curgă.
(Oricine ar trebui să știe
că inspirația face parte
din sângele unui artist
care creează.)

Trec câteva ore…
Mă fac țurțuri.
Într-o minte rece
la care-a ajuns doar oxigen,
dar nici un pic de inspirație,
ninge.
Alb. Totul e alb.
Foaia goală, mintea goală…
Voi pica pe jos, de nervi…
și mă voi sparge… și mă voi topi.
Mintea face ce vrea ea.
Se va încălzi doar
când nu voi mai avea nevoie.
Deocamdată, ea hoinărește
în câmpiile unui univers necunoscut
și, desprinsă de realitate,
se va pierde…

Trec mai multe ore…
Stau. Pur și simplu stau…
Mă uit, din greșeală,
la covorul de zăpadă imaculat
pe care-l lăsase mintea mea
pe birou,
ca o ilustrată
trimisă din neant.
Brusc, se-ntoarce din vacanță.
M-am gândit
(Repet, M-AM GÂNDIT)
ce poate însemna
o foaie goală…
Așa am scris aceste versuri.

Chiar o simplă coală de hârtie
(fiind de fapt o imagine foarte expresivă)
îți poate arăta că
atunci când simți
că muza ta doarme buștean
(și că sângele tău e fără culoare,)
de fapt, ai
inspirație wi-fi,
pentru că,
O FOAIE GOALĂ POATE SĂ-NSEMNE
ORICE-ȚI TRECE PRIN MINTE.

Cântecul de adormit omul din mine

Cântecul de adormit omul din mine
E mai mult ca un marș funerar…
Un marș funerar, nu un recviem!
Dacă ce-a rămas din mine și-ar aminti
De omul din mine
M-aș trezi.
Și dacă m-aș trezi,
Aș fi iar om.

Ca să auziți, totuși, cum sună,
Trebuie să-l interpretați deodată cu mine,
Așa că,
Iată partitura:

Patru pătrimi, fără tonalitate.
N-avem timp de prea multe întrebări,
Pentru că,
De fapt, aici e loc doar de una singură,
O celulă care stă
La baza acestei construcții,
Fundația casei în care va adormi
Omul din mine –
Refrenul…
care, repetându-se de prea multe ori în mintea ta,
Te va orbi, în loc să te-asurzească.
(Asta a fost un fel de atenționare.)

Dacă sunteți foarte curioși, vom sări direct la întrebare
(Să nu spuneți că nu v-am avertizat):
Dacă omul din mine ar dispărea,
Ce aș fi?

Limba dacă

Dacă… Ce dacă? Ce e tristețea dacă,
Cu fiecare cuvânt scris ți-e mai tocită mina, dacă
Scrii cu un creion și e singurul pe care-l ai, dacă
Ești sărac, dar n-ai ce să faci, dacă
Te consideri neputincios, dacă
Ai greșit de-atâtea ori, dacă
Nu ești perfect, dacă
Așa te-ai născut!…
Dacă fiecare cuvânt scris îți face mai tocită mina,
Toată lumea va vedea că ești trist…
Dacă într-un final vei plânge…
Dacă vei plânge și mâine?
Dacă și poimâine va fi la fel?
Astăzi dacă, mâine dacă, acum și pururea și-n vecii vecilor, dacă!

Omului stresat (care în final devine trist)
Îi e foarte ușor să-nvețe
Limba dacă.